Dincolo de...

Putem numara stelele de pe cer din nebunie ori din plictiseala.Uneori,din ambele motive. Insa de cele mai multe ori,uitam sa ne numaram si pe noi. 
Privim Universul cu o ciudata incredere,de parca nu am concepe ca mai exista si alte lumi si alte realitati si alte locuri in care alte forme de oameni iubesc,traiesc...astfel ca,realitatea ne izbeste necontenit cu partea ei ascunsa in umbra: ~ ceea ce nu vedem,ne vede.~ceea ce nu simtim,ne simte.~ceea ce nu ne lipseste,ne apartine.
Treptat,insa,lucruri pe care nu le vedem devin vizibile iar lucrurilor pe care suntem obisnuiti sa le avem,incepem sa le simtim lipsa. 
Natura noastra ne spune ca omul este un sistem dinamic in care o infinitate de lucruri pe care le avem face schimb de naterie si spirit cu o infinitate de lucruri pe care nu le avem. Atat timp cat va exista un echilibru in acest sistem va fi armonie. 
Insa omul este o fiinta haotica ce va tinde sa-si asume rolul cunoasterii si va claca in fata noilor infinituri de necunoastere pe care le va intrezari.
Tind sa cred ca omul a fost creat pentru a oscila intre nebunia descoperirii si plictiseala de armonie.